Ai aprecia ca spațiul fizic în care trăiești, locuiești și îți desfășori preponderent activitatea zilnică, comunitatea oamenilor și a ființelor cu care con…viețuiești, să potențeze conștiența evoluției, a creșterii, înfloririi și rodirii ciclice?
Ar putea fi realizabilă această viziune anticipativă astfel încât ariile vieții să fie adresate cu acest focus, al evoluției percepute ca împlinire?
Ar fi, spre exemplu, valoros pentru tine să participi la dezvoltarea inițiativelor economice din paradigma optimelor complementarități în loc de competivitatea comparativă de azi?
“Unde-s mulți puterea crește”, zice un proverb pe care cunoscutul poet român Vasile Alecsandri l-a transpus în versurile emblematicei poezii „Hora Unirii”, publicată în 1856, poezie transformată ulterior într-un cântec devenit manifest politic al unirii românilor din trei principate separate, în structura statală pe care o denumim astăzi România.
“Unde-i unul nu-i putere, La nevoi și la durere, Unde-s doi puterea crește, Și dușmanul nu sporește!” Prin această strofă Vasile Alecsandri motivează unirea multora cu scopul declarat al protecției în fața unui dușman, al unui prădător, cu scopul supraviețuirii.
Este modelul evolutiv specific acelui moment, unirea întru supraviețuire, model pe care umanitatea l-a aplicat cu succes din momentul în care primele ființe umane au găsit de cuviință să împartă o peșteră ca să supraviețuiască mai eficient decât până atunci.
Ori de câte ori un pericol “de moarte” a cerut-o, oamenii s-au aliat să-i facă față și să împartă “nevoia și durerea” și s-au dezaliat când pericolul a trecut și focusul principal s-a mutat pe o altă formă de supraviețuire, „să am mai mult decât celălalt ca să fiu în siguranță/supraviețuiesc”.
Suntem încă majoritar tributari sistemelor de gândire duale, create din nevoia supraviețuirii, deși situația este diferită, nevoia reală a trecut în mare parte și focusul supraviețuirii este întreținut fantezist de noi înșine, “ajutați” de multe ori de manipularea intenționată a câtorva.
Supraviețuirea este în vremurile noastre o percepție duală și imatură a omului care se scaldă în alergătura mentală zilnică dintre plăcere și durere, dintre pradă și prădător, dintre bun și rău.
În această paradigmă de gândire suntem competitori, am creat și ne-am organizat prin sisteme comparative competitive, deși însăși biologia ființei umane, Viața și legile universale, ne arată că situația este una a complementarității, simbiozei și colaborării optime între factori interdependenți.
Profesorul și cercetătorul Suzanne Simard a demonstrat prin cercetările sale interdependența dintre diferite specii de arbori, care-și susțin și potențează dezvoltarea, deschizând o cale științei spre ceea ce susțin o parte a vechilor învățaturi spirituale și anume Viața, Existența înțeleasă ca o continuitate naturală dinamică, cu calitatea de a fi fără un început sau sfârșit definitiv, într-o continuă schimbare încorporabilă.
Simard a descoperit că „pinii foloseau rețeaua fungică pentru a schimba pe parcursul sezonului substanțe nutritive cu mestecenii.” De exemplu, speciile de arbori își pot împrumuta zaharuri, când apar deficite în cursul schimbărilor sezoniere. Acesta este un schimb deosebit de benefic între foioase și conifere, deoarece deficitele lor de energie au loc în perioade diferite. Beneficiul „acestei economii subterane de cooperare pare să fie o sănătate generală mai bună, o fotosinteză mai cuprinzătoare și o rezistență mai mare în fața perturbărilor”
“Simard a identificat așa-numiții arbori centrali sau „copacii-mamă”. Copacii-mamă sunt cei mai mari copaci din pădure care funcționează ca centre ale unor vaste rețele de micorize subterane. Un copac-mamă susține puieții infectându-i cu ciuperci și furnizându-le nutrienții de care au nevoie pentru a crește.
Ea a descoperit că pinii de Oregon oferă carbon pinilor mici. Ea a descoperit că li s-a dat mai mult carbon pinilor care se trăgeau din acel copac-mamă, decât pinilor aleatorii care nu erau înrudiți cu pinul respectiv. De asemenea, s-a descoperit că arborii-mamă își schimbă structura rădăcinilor pentru a face loc copacilor tineri”.
Profesorul și biologul Alan Rayner definește conceptul de Incluziune Naturală ca fiind relația reciproc incluzivă, co-creativă, receptivă-reactivă dintre liniștea spațială intangibilă și mișcarea energetică în ființă, devenirea și diversificarea evolutivă a tuturor corpurilor materiale, inclusiv a noastră.
El spune că „Includerea naturală este un proces evolutiv fundamental, evident din experiența noastră de viață, care atât inversează cât și extinde radical conceptul abstract al lui Darwin de „selecție naturală”, pe care el l-a numit „conservarea raselor favorizate în lupta pentru viață”.
Putem deveni conștienți de includerea naturală atunci când privim viața ca pe o expresie a fluxului de energie naturală în spațiu deschis, nu ca pe o competiție într-o cutie închisă.”
Dr. Anamaria Sanduță arată clar și determinat faptul că niciun organ și nicio celulă a corpului uman nu este în competiție cu celelalte, ci funcționează într-o complementaritate care servește întregul corpului și nu numai.
Oarecum în aceeași notă, Dr. John Demartini a definit teoria valorilor personale ca fiind o hartă ierarhizată și foarte complex personalizată a percepțiilor conform căreia luăm decizii și ne determinăm existența, diferită de complexul valorilor și idealismelor sociale subiective și determinată de fapt de aceiași factori evolutivi ai incluziunii naturale.
Așadar, dacă învățăm să trecem dincolo de supraviețuire, sisteme de gândire duale și etapele dependențelor copilăriei și adolescenței, către independența tinerei maturități asociată cu conștientizarea propriei puteri, putem întrezări postura gândirii mature, care percepe interdependent , știind că este un proces evolutiv, universal, dinamic, complex, neseparat și atotcuprinzător.
Suntem obișnuiți să căutăm apropierea și asocierea cu cei “asemenea ca noi”, cu care ne percepem confortabili, ne bucurăm când suntem “pe-același gând”, când suntem înțeleși ușor, ca ulterior să descoperim că suntem în egală măsură „neînțeleși”, diferiți în gânduri, exprimare și modul în care percepem viața și nu vedem cum tot acolo este oportunitatea de a deveni împliniți prin întregirea contrariilor și perceperea completitudinii Vieții.
Este aceeași căutare iluzorie a dulcei siguranțe, care ține fix până intrăm în comparație și competiție în ceea ce percepem la fel și în apărare și respingere în ceea ce percepem altfel, un alt mod de a lupta pentru supraviețuire.
Cu cât putem învăța, înțelege și integra mai profund că însăși competiția pentru un loc fruntaș este o iluzie nerealistă care nu ține cont de complexitatea interdependenței vieții și că exact în diferența care completează se află „ușorul”, „abundența”, „magia”, „sustenabilitatea”, cu atât vom dezvolta business-uri mai viabile, printre altele, și vom fi mai aproape de economia infinitului.
Este un proces complex, departe de a fi ușor, care necesită determinare, încredere și o permanentă reînțelegere a evoluției.