În articolul anterior, cu același nume, am deschis tema Conceptualizării Vieții și a dezechilibrului care există între concepte și trăirea Palpabilă de zi cu zi a acestora.
“Cu cât gândim și comunicăm mai mult în concepte, cu atât ne îndepărtăm de realitatea concretă, explicită, palpabilă a fiecărui moment și poate cel mai trist, construim iluzii peste rădăcinile Vieții astfel încât seva Sa nu mai ajunge să hrănească fiecare celulă.”
Scopul articolelor este să clarifice etapa foarte provocatoare prin care societatea umană trece și să susțină totodată recunoașterea scopului și oportunității proiectului pe care îl dezvoltăm lânga Cluj și această continuare înfățișează un exemplu concret despre ceea ce înseamnă “Criza de identitate a unei societăți” pentru România.
Am ales astfel pentru că aici este localizat proiectul “Comunitatea sustenabilă Pădureni – proiect de documentare și cercetare”, pentru că specificul local îmi este cel mai cunoscut și pentru că sunt particularități care fac ca situația să fie cât se poate serioasă .
România a trecut în ultimii 35 de ani de la un regim totalitar comunist și o economie socialistă centralizată, la organizarea democratică și economia de piață de azi.
A fost o trecere provocatoare, foarte rapidă ca timp raportat la schimbarea unui mod de a gândi, a unor patternuri de autoidentificare personală, care în ultimii ani este și mai accelerată și care, datorită schimbărilor majore la nivel european și mondial, tinde să devină greu sau chiar imposibil de integrat pentru o bună parte a societății românești.
Ritmul schimbărilor și cantitatea imensă de informație, aflată în creștere continuă datorită mediului virtual care pare că înghite fiecare strop de atenție, sunt copleșitoare pentru capacitatea de discernere și asimilare a omului „modern”.
Pentru cei născuți și educați într-un sistem totalitar este cu atât mai dificil.
Vorbim de un sistem care a avut un mod strict și determinat de a organiza viața și structura socială, cu influențe majore directe în înțelesurile și desfăsurarea vieții de zi cu zi a fiecărui membru al societății.
Dacă luăm ca exemplu doar generațiile care au trăit cel puțin 14-21 de ani de viață în acest sistem, au fost educate, formate și presetate conform unor concepte și tipare, îi vom găsi pe toți cei care au astăzi între 49 și 80 de ani și putem extinde fără să greșim prea mult marja până înspre 45 de ani sau chiar mai jos.
Sistemul politic comunist și economia centralizată de tip socialist au format o dependență puternică de o autoritate dominantă și atotcunoscătoare, “mamă și tată” deopotrivă, autoritate care a organizat viața în cele mai mici amănunte și și-a ghidat „copiii” în mai toate alegerile, voit sau nevoit.
În multe sensuri membrilor acestui tip de societate le este mai dificil să devină independenți și responsabili de gândurile, acțiunile și inacțiunile lor, pentru că există în subconștient credința, atașamentul, că alt…cineva se ocupă de rezolvarea problemelor și „greutăților” fiecăruia.
Două dintre nevoile de bază cele mai importante ale ființei umane, cea de siguranță și cea de apartenență, au fost rezolvate cu toxică prisosință de sistemul comunist, sistem în care nimeni n-a fost lăsat de capul lui.
Pe lângă atașamentele mai sănătoase sau mai puțin sănătoase existente între membrii unei familii, care înfluențează determinant modul în care trăim viața și ne manifestăm în societate, avem în plus o structură fixă de percepție a realității formată din conceptele și normele sociale bine ancorate în subconștientul membrilor societății.
În mod particular, o bună parte a societății românești are o anumită dependență de o autoritate care ține lucrurile sub control, care conferă astfel sentimentul siguranței și apartenenței la o structură care protejează și care „îi scapă” pe membrii săi de decizii pe care ar trebui să le ia zi de zi ca să se poată maturiza și emoțional.
De aici decurg ramificații greu de înțeles fără o muncă de conștientizare susținută.
Cum ar putea un fost membru al unui sistem care i-a
controlat în mare parte viața, a intervenit în mai toate aspectele sale, i-a indus principii și l-a educat ca atare, să fie cu adevărat pe
picioarele sale dacă atunci când percepe situații limită care aduc
atingere nevoilor de bază ale piramidei lui Maslow, supraviețuirii însăși, așteaptă decizii și rezolvări de la altcineva, de la o altă
autoritate decât cea construită de el însuși pas cu pas?
“Pandemia” de depresie și anxietate nediagnosticată și nerecunoscută încă, existentă la ora actuală în societate, este elocventă și probabil că astfel de simptome nu sunt specifice doar societății românești.
Important de spus că “depresia” sau “anxietatea” sunt la rândul lor concepte care definesc limitat construcții mentale bine ancorate, ca urmare a percepțiilor polarizate și trăirilor repetate ale acestora, cu feedback în corpul fizic și în suflul vieții de zi cu zi.
Economia de piață vine să adauge competitivitatea specifică sieși la dificultatea înțelegerii și integrării schimbărilor multiple și rapide, care ating uneori chiar esența percepției viețuirii.
Generațiile “Virtual – IT/AI – Startup”, pornite în viață cu alte instrumente, cu alte hărți mentale, alimentate de dorința și energia specifică vârstei, par a fi în competiție directă cu generațiile anterioare.
Competiția pare inegală și disproporționată, având în vedere că, aparent, țintele cu cele mai mari șanse de reușită ale momentului sunt „soluțiile informatice și tehnologice pentru orice…cât mai repede…ieri”.
Cum face concret un om de 40, 50 sau 60 de ani să perceapă clar valoarea și sensul vieții sale de zi cu zi, într-un sistem comparativ și competitiv care-i arată că valorizează preponderent zonele care se încadrează în norme și nișe de oportunitate?
Cum poate un membru al societății actuale, ale cărui percepții identitare de stimă de sine sunt în mare parte sau chiar exclusiv formate prin feedback exterior, să supraviețuiască într-o societate aflată într-o remodelare atât de rapidă și puternică încât chiar normele de feedback în sine se dizolvă pe zi ce trece?
Cum concretizăm în fiecare aici&acum conceptualul, astfel încât să devină tangibil, susținător, în continuitate, fluiditate, receptivitate, relație, deschidere a Existenței?
Cum am putea înlocui comparația și competiția între generații, competențe, capabilități, viziuni și nevoi, cu un flow colaborativ, cu o gândire simbiotică care să ducă către găsirea complementarităților, sinergia acțiunilor și poate chiar organizarea sinarhică a fiecărei celule sociale?
Cum am putea înlocui percepția separării venită din dualitatea comparației și competiției comparative, cu percepția Întregului?
Ne uităm acum la un singur răspuns, un răspuns care le cuprinde pe toate întrucâtva.
Un răspuns care ne invită să învățăm să privim adânc, larg
și cuprinzător astfel încât să vedem cum conceptualul și concretul sunt totuna. Să distingem cum un concept are în fiecare clipă tot atâtea forme concrete de manifestare câte are Existența în sine, câte îmi arată fiecare moment de aici-acum trăit conștient.
Concret, poate că reușesc să scriu coduri crescând hrană curată, plantând un copac sau povestind și învățând cu copiii părinților preocupați și prea ocupați de azi, văzând și fructificând totodată imensa valoare pe care o ofer astfel.
Mixând echilibrat expertiza în tehnologie și virtual cu cea în concret și palpabil, am putea începe să distingem că la 50 sau 60 de ani sunt tot atâtea oportunități ca la 20 sau 30, dar diferite și neîncadrabile într-un ecran și că fiecare dintre noi are exact experiența de viață, energia și resursele necesare să concretizeze ceea ce contează pentru el, întreg din Întreg.
„Este o alegere pe care pot repeta zilnic, nu este simplu și nici rapid, dar este ceea ce Existența susține necondiționat cu resurse nelimitate.„