Sunt 3 ani si jumătate de când am scris un articol pe blogul firmei, Translator srl, intitulat „O lume nouă”, inspirat de titlul cărții “Un Pământ nou” a lui E. Tolle.
Articolul începea cu „Acesta poate fi unul dintre cele mai benefice momente ale umanității, una dintre cele mai importante oportunități ale umanității.” și se încheia cu „Avem nevoie de educație noncompetitivă, de educație în spiritul înțelegerii proceselor naturale ale vieții… de „Educația Conştienţei”.
Aceasta și nu zburatul către alte planete este cea mai importantă sarcină, cea mai nobilă “muncă” a fiecărui om de pe această planetă. Restul vin apoi de la sine. Avem minte… avem obligația să ne-o educăm.”.
Era o scriere limitată de cunoașterea mea de atunci, care cuprindea totuși o notă anticipativă dincolo de structura lingvistica fixată de contextul momentului.
Astăzi aș spune, „Avem minte…avem Alegerea să ne-o educăm, astfel încât să putem vedea Lumea, Viața, Universul, așa cum sunt, echilibrate în sensuri și manifestări.”
Ceea ce a clarificat această anticipare specifică mie, respectiv modului în care văd și percep viața, a fost înțelegerea faptului că ne aflăm într-o etapă evoluționistă care aduce cu sine o criză de identitate profundă, pe cât de firească, pe atât de provocatoare.
Criză de identitate, care se explică prin criza unei personalități, a unor persona-uri sau măști cu care mintea ființei umane se identifică și pe care fiecare dintre noi și le-a construit în diverse etape de viață.
Criză de identitate sau identificare personală și ca urmare și socială, ale cărei efecte sunt vizibile din ce în ce mai clar în toate ariile vieții omului.
De la structura clasică a familiei, formată pe tiparul vechii identități și până la toate celelate aspecte în care Omenirea si-a structurat viețuirea în forma sa materială, educație, hrană, sănătate, economie, politică, justiție, structuri sociale, comunitare sau de locuire, spiritualitate, toate sunt provocate evoluționist la schimbare.
O schimbare pe care o parte a minții umane nu o înțelege și nu o acceptă cu ușurință, deși schimbarea este singura constantă a vieții.
Acea parte a minții care se vrea în siguranță, firească în esență, dar care devine o piatră de moară și o cale sigură către atrofiere și descompunere, inclusiv fizică, atunci când focusul principal este îndreptat într-acolo.
Subiectul este atât de vast și complex, pe cât este mintea umană și totuși poate fi și atât de simplu pe cât este Viața însăși în alegerea sa evoluționistă.
Scopul acestui text are 2 directii:
Unu, să clarifice și simplifice întrucâtva înțelegerea neînțelesurilor care ne „crizează”, punând lumina pe însuși firescul etapei în care ne aflăm cu toții.
Pentru că societatea este asemenea celulei sale.
Doi, să deschidă calea spre soluții focusate pe facilitarea traversării acestei etape evoluționiste.
Dacă reușim să privim, sa observăm mai clar procesul, atunci și Susținerea sa devine aliniată firescului Vieții.
Unu-unitatea primordială, punctul, ținta, atenția, focusul.
Acolo unde mă uit, unde este atenția mea, acolo este și realitatea mea, asta creez. Materializez cu intenția potențată de focusul meu.
Este ceea ce fizica cuantică ne-a adus ca înțelegere în ultimii 70 de ani.
Transpus simplu în viața de zi cu zi, atât timp cât focusul ființei umane a fost să împlinească „nevoile de bază”, conceptual cunoscute mai larg datorită piramidei lui A. Maslow, atunci și soluțiile și structurile definite și create de om au fost ca urmare a țintei alese. Conștient și mai ales inconștient.
Foarte corect și folositor începând cu momentul în care omul a intrat în prima peșteră să se adăpostească și până când „nevoile de bază” au fost împlinite.
Sarcina a fost bifată cu succes.
Ființa și drept urmare mintea umană are nevoie imperioasă să meargă mai departe, însă nu oricum, ci conștient în înțelesuri, acțiune și alegeri.
În ceea ce materializează și în ceea ce nu materializează.
Criza în sine înseamnă chiar lipsa unui focus aliniat cu Viața.
Odată cu această clarificare putem să identificăm „soluțiile” viabile acestui pas evoluționist.
Doi-aparenta separare, căutarea, push-ul evoluționist, bouncingul între unu și mai mult de unu, răspunsurile venite odată cu iluzia dezbaterii între „bine” și „rău”, tot ce este până la Trei care așează tot.
Despre „soluții„, un specific al structurii mele interioare și despre posibila deschidere a uneia dintre căi într-o intervenție ulterioară.
…doar una dintre căi, acea cale care te obligă să confrunți lumea cu integritate.