Ecovillage Pădureni

Satul 3.0 – roECOvillage

Organizarea comunitară denumită conceptual „sat” a apărut, ca mai toate organizațiile comunitare dezvoltate de om, ca să împlinească nevoile de bază ale acestuia în acord cu contextul în timp și spațiu al evoluției sale.

Ulterior s-au dezvoltat orașele – „localități complexe, cu o structură administrativă autonomă și funcții industriale, comerciale, politice și culturale” și mai apoi marile concentrări urbane și metropolele, cărora le-a fost potențată dezvoltarea de realizările și descoperirile specifice revoluției industriale.

 

Totul în căutarea împlinirii cât mai eficiente și ușoare ale acelorași nevoi de bază, mai întâi fiziologice, de siguranță și apartenență, mai apoi stimă de sine, care, odată împlinite, au facilitat urcarea spre vârful piramidei, către autoactualizare (realizarea potențialului personal) și autotranscendență (simțul sensului și al scopului).

 

Conform Wikipedia, „Un sat este o așezare umană specifică mediului rural. De obicei, acest tip de așezare este mai mare decât un cătun și mai mică decât un oraș.

După o altă definiție, satul este o așezare umană mai puțin dezvoltată din punct de vedere edilitar gospodăresc, a cărei populație se ocupă îndeosebi cu agricultura, constituind o categorie social – teritorială complexă; este alcătuită dintr-o aglomerare de case și construcții gospodărești anexe într-un teritoriu cu specific rural. [1]

Satele erau cea mai răspândită formă de comunitate până la începutul Revoluției industriale, care a dat startul procesului de urbanizare.”

 

Satele românești și nu numai, au cunoscut un declin puternic în ultimii 70 de ani, mult accentuat în ultimii 30, în principal pentru că orașele, aparent mai ofertante în căutarea împlinirii nevoilor descrise mai sus, s-au înmulțit și au crescut, înghițind astfel din ce în ce mai multe organizări rurale din preajma lor, sau au atras locuitorii satelor la oraș ca forță de muncă, contribuind astfel la depopularea rapidă  a acestora.

Un moment important pentru România a fost migrația forței de muncă spre țările mai dezvoltate din vest, astfel încât depopularea satelor a crescut și a devenit aproape totală într-unele din satele mai îndepărtate și izolate.

 

La un moment dat a apărut preocuparea „reînvierii satului românesc” și în ultimii 10 ani cursul migrației de la sat la oraș s-a inversat din motive care țin tot de evoluția ființei umane , unul dintre cele mai bune exemple fiind grupul „Mutat la țară – viața fără ceas”, care promovează relocarea spre mediul rural.

 

Paradoxal, de fapt, poate că nu este vorba despre „reînvierea satului românesc”, ci mai degrabă despre învierea omului prin intermediul satului de pretutindeni, dar al unui Sat 3.0, al unui Sat românesc 3.0, un roECOvillage remodelat și așezat conform cunoștințelor și înțelesurilor mai profunde care ne stau la îndemână astăzi.

Pornind de aici am putea remodela întreaga societate pe baze mai echilibrate și aliniate cu realitățile naturale ale Vieții.

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva.” 

Sunt versurile binecunoscute ale poeziei „Sufletul satului”, scrisă de unul dintre poeții români cei mai reprezentativi, Lucian Blaga, datorită căreia expresia „veșnicia s-a născut la sat” a devenit emblematică pentru descrierea satului românesc.

 

Versurile omului Lucian Blaga au veșnicie dincolo de opera poetică, datorită profunzimii înțelegerii naturii umane, care, așa cum atât de clar o arată însăși expresia “natură umană”, este despre firescul incluziunii omului în Natură, natural și Tot și reprezintă Viața în sine.

 

Omul are nevoie să știe, să se înțeleagă și să se perceapă ca o continuitate naturală dinamică,  cu calitatea de a fi fără un început sau sfârșit definitiv, într-o continuă schimbare incorporabilă.

În articolul de-la-conceptual-la-concret de pe blogul site-ului am arătat cum „Un exemplu concret din ceea ce reprezintă intenția Pădureni este faptul că știm că sănătatea fizică și mentală se construiesc și întrețin permanent și sunt o rezultantă a modului în care gândesc și acționez, a modului în care mă identific și mă raportez la Existență.

Proiectul este aproape de natură, pentru că, printre altele, în „procesul adaptiv de deconstruire a unor tipare ale hărții noastre mentale, întregire a percepțiilor, cultivare a prezenței și extindere a conștienței” sunt necesare repere sănătoase pentru creier, repere naturale, cicluri naturale, palpabil, sunete, culori, mirosuri, forme și texturi vii, ființe, chimia și energia firească, naturală, astfel încât viața să recunoască viața și procesul de percepere a omului în Tot să fie susținut.”

 

Biofilia (din en Biophilia), nevoia umană pentru natură, nu mai este „doar” o teorie de bun-simț, ci este susținută de decenii de cercetare științifică care arată că natura este foarte importantă pentru sănătatea mintală și fizică, creativitate, fericirea copiilor și, în cele din urmă, pentru tot ceea ce este ființa umană.

De fapt, atât timp cât demonstrăm științific „că natura este foarte importantă pentru om” și nu ne este clar până în ultima celulă ca omul este Natură, încă nu cunoaștem suficient despre noi înșine și rolul nostru.

Satul 3.0, Satul românesc 3.0 – roECOvillage, este gândit ca un sat biofilic, regenerativ, inteligent, modern, ecologic, proiectat pentru realitățile stilului de viață de azi, cu focus pe cercetarea unui stil de viață al viitorului în care firescul incluziunii omului în Natură, natural, Tot și percepția continuității naturale dinamice într-o continuă schimbare incorporabilă, este realitatea de zi cu zi.

Pentru a dezvolta un Sat 3.0 este nevoie de mai mult decât tehnologie și construirea de case ecologice cu peisagistică plăcută, este necesară aplicarea unor principii de proiectare pentru bunăstare, comunitate și comuniune, pentru incluziune naturală.

 

Echipa care inițiază proiectul și înființează satul își asumă responsabilitatea și pentru activarea comunității în care locuitorii satului cumpără casele și se stabilesc acolo pe termen lung, ceea ce creează potențialul unei conexiuni profunde cu locul și cu membrii comunității.

 

Activarea unei comunități viabile necesită un proces semnificativ de selecție a rezidenților, pentru a asigura un echilibru sănătos între diversitate și alinierea la intențiile comune.

Satul 3.0 este un model de structură comunitară deținută și administrată de locuitorii care preiau proprietatea satului, își asumă rolurile autoguvernării și generării resurselor necesare împlinirii scopului urmărit, misiunii alese și mai ales a continuității naturale dinamice.

Relația cu natura este un aspect cheie al Satului 3.0, care pune accentul pe întreținere, împădurire, regenerare, integrarea într-un ecosistem biodivers și susținerea alinierii percepției la realitățile naturale ale Vieții.

 

Crearea unui Sat 3.0 este facilitată de echipe multidisciplinare, arhitecți, ingineri, designeri de comunități, designeri de peisaje și specialiști în ecologie regenerativă, experți în sistemele juridice și economice locale, specialiști în brand și identitate.

Satul românesc 3.0 –roECOvillage, „Comunitatea sustenabilă Pădureni” este un proiect inițiat cu  intenția de a adresa toate aceste deziderate, împreună cu cei inspirați și dornici să participe în mod concret în diversele moduri în care proiectul are sau va avea nevoie.

 

P.S.pont:

Investițiile alocate acestui model de viețuire, Satul 3.0, au toate șansele să fie dintre cele mai viabile investiții posibile încă de la momentul construirii, cu pondere mare de creștere a valorii lor pe măsură ce evoluția societății se îndreaptă în mod clar spre o Societate 3.0, o societate sustenabilă a viitorului.