Ecovillage Pădureni

Suntem versiunea updatată a părinților noștri.

Suntem versiunea updatată a părinților noștri, versiunea actualizată a celor dinaintea noastră.

La început de noiembrie, în zilele de 1 sau 2 noiembrie, în funcție de loc și conveniență, în lumea apuseană se sărbătorește Ziua Morților sau Luminația, o zi de sorginte creștină, romano-catolică, de onorare și reamintire a celor plecați dintre noi, a celor al căror parcurs în lumea fizică, așa cum o percepem în mod tradițional, s-a încheiat deja.

Înțelepții de demult au cunoscut importanța conștientizării contextului în care fiecare dintre noi s-a născut, crescut și trăit și, într-o lume în cea mai mare parte inconștientă, au stabilit o zi de reamintire a faptului că suntem o verigă dintr-un parcurs transgenerațional cu sens pentru Existență.

Parcurs care se întregește, capătă consistență, continuitate și sens în conștiența noastră, dacă îl privim cu atenție, îl înțelegem în profunzimea sa și alegem să-l urmăm întru maturizare și poate chiar interdependență contributivă.

De ceva timp mi-am propus să luminez un pic ideea din titlu, dar hotărârea de a scrie efectiv despre asta am luat-o cu două săptămâni în urmă, fără să concretizez până astăzi, 1 noiembrie, mai mult decât titlul plus câteva fraze scrise mai demult pe aceeași temă.

Astăzi, în momentul în care orașul este deja plin de florile și lumânările specifice sărbătoririi Luminației, m-am “luminat” și eu cu tradiționala palmă peste frunte și înțelegerea faptului că totul, inclusiv articolul acesta, se petrece chiar la momentul potrivit.

Este firesc, logic, simplu și complex totodată și poate că înțelegerea și integrarea acestei perspective limpezește întrucâtva căutările și rosturile viețuirii fiecăruia dintre noi.

Suntem versiunea updatată a părinților noștri înseamnă că:

  • Am copiat din primul moment în care am început să percepem, cu și, mai ales, fără filtre, prin copy-paste, posturile identitare manifestate de părinți, dinamica relațională, plăcerile, neplacerile, ajunsurile și neajunsurile lor.

Sunt diverse opinii temeinice despre momentul și modul în care o facem, în care creierul face acest lucru, dar pentru scopul acestui articolul este mai puțin relevant.

  • Încă din burta mamei și continuând cu primii ani de viață, resursele puse la dispoziție de părinți, resurse în multiple sensuri, sunt fundația exclusivă a viețuirii. A supra…viețuirii, așa cum este denumită conceptual modalitatea prin care ființa proaspăt venită pe lume se raportează la viață.

Ulterior, odată cu creșterea și trecerea prin diferitele etape de dezvoltare care au ca scop final maturitatea independentă, dependența de resursele creatorilor scade direct proportional, cel puțin teoretic.

Practic, atât timp cât percepția este condiționată de fuga după pradă/ușor și fuga de prădător/greu, toate like-urile și dislike-urile sunt presetate de dependențele dintru început, atât în raport cu mediul înconjurător, cât și cu “mediul interior”.

  • Harta mentală a fiecăruia dintre noi este astfel formată și populată cu strategiile necesare existenței în plan fizic, strategii inconștiente atât timp cât conștiența fiecăruia dintre noi nu se dezvoltă dincolo de folosirea automată a programelor default.

Copiem așadar comportamentele, măștile, limitele…lentilele prin care ”ai noștri’ au perceput viața , la fel cum ei au făcut-o cu cei dinaintea lor.

Dacă am trăi apoi într-o bulă aseptică la mediul înconjurător, probabil că am rămâne copii fidele și atât.

Viața înseamnă însă experiență, dinamică relațională, coacere, prefacere, alchimie, adaptare, multe sfârșituri și începuturi, reziliență, regenerare, un proces permanent de actualizare, învățare, conștientizare, integrare și extindere a conștienței.

Pentru că așa cum, luminat de practic, scrie Wilfried Nelles, „Viața nu cunoaște cale de întoarcere”.

Strategiile copiate sunt testate la stres și temperaturile înalte ale polarizărilor mentale, de Viață, de lumea în continuă schimbare și transformare și depinde de fiecare dintre noi dacă ne cultivăm adaptabilitatea, elasticitatea, extinderea și claritatea vederii perceptuale sau aceasta se rigidizează tot mai mult odată cu trecerea timpului, până când un anumit fel de fragilitate și rupere pune, prematur, capăt drumului.

“Pe vremea mea lucrurile erau așa și pe dincolo, mai bine, erau altfel”, „înainte lumea era mai…”, sunt gânduri, vorbe și atitudini pe care probabil că le recunoaștem la vârstnicii noștri sau chiar la noi înșine.

Semne de oboseală, rigiditate și fragilitate la rupere, indicii că pilotul automat a gestionat prea mult din viețuirea noastră, că actualizările nu au fost făcute și că sistemul este în pericol de a intra în colaps.

Semn de respingere a evoluției și în cele din urmă a Vieții în sine.

Update-ul la contextul informational pe care Viața îl pune la dispoziție, la condițiile evoluționiste în care creștem, ne dezvoltăm și ne maturizăm, este la dispoziția noastră în fiecare aici&acum conștient.

Dacă cercetez, mă uit cu atenție la viețile celor dinaintea mea, la zbaterile, împlinirile și neîmplinirile lor concrete, la contextul amănunțit al viețuirii lor, la realitatea faptelor, cele spuse cu voce tare și mai ales la cele șoptite fără vorbe, ascunse, umbrite, dacă scot la lumina conștienței manifestarea de zi cu zi a Vieții prin înaintașii mei și urmăresc pulsul luminos de la rădăcini spre vârfurile ce înmuguresc și înfloresc la momentul potrivit, pot întrezări logica mare, cuprinzătoare, a exprimării Vieții prin mine, ca urmare a Evoluției construite, curse prin toți cei dinaintea mea, pentru ca eu, Cel ce Sunt, să Exist.

Sunt versiunea updatată a tuturor celor dinainte, pot cunoaște de unde vin, cine sunt și încotro merg și nu este niciun strop de îndoială asupra sensului vieții, pentru că Exist.

Dacă putem cădea de acord asupra paradigmei evoluționiste, asupra faptului că Viața nu lasă loc întâmplării și că este pură evolutie cu „scopul” de a Exista, atunci pot înțelege firescul continuității evolutive a ființării în formă umană.

Când pot percepe lucrurile astfel, pot vedea în cel ce sunt un parcurs, un privilegiu, o onoare, responsabilitate față de „investiția” care sunt, privirea adîncită asupra contextului genealogic aduce claritate și în final înteleg „pe ce lume traiesc”. 

Concret, printre cei dinaintea mea, au fost un mare pădurar, un arhitect, un morar, un colector de taxe(contribuții) comunitare, un mecanic de locomotivă, un geolog, un ofițer care lucra cu secrete, femei puternice care au născut, crescut și îngropat copii, au format, au gestionat și au conținut cămine și familii, au răzbit prin războaie, refugieri, foamete, tifos, orânduiri și reorânduiri sociale și au învățat generații întregi subiectul, predicatul și așezarea cuvintelor în logica exprimării.

Astăzi: