Ecovillage Pădureni

Mediul potrivit

Acum exact 50 ani, tot într-o zi de 16 septembrie, la vârsta de 6 ani, 3 luni și șase zile, experimentam prima zi de școală din viața mea.
Fără ochelari, păr alb, barbă, zâmbet pe buze sau „cei șapte ani de acasă”, tot cu o cămașă pepit și plin de emoții cât pentru trei.

Azi nu mai am emoții “cât pentru trei”, dar am. Emoțiile acelui moment cu mare impact pentru mine sunt încă latente în corpul meu.
Cât a fost școala de atunci mediul potrivit pentru mine sau nu, mai am de descoperit și întregit. Ceea ce știu este că, din moment ce resimt încă emoțiile acelui început, impactul acelei zile și al acelei perioade a fost unul exagerat.

La urma urmei, ce înseamnă mediul potrivit?

Pentru un busuioc ca cel din imagine poate fi “doar” diferența dintre o camera de bloc și un colț de balcon însorit de soarele verii.
Minunăția strălucitoare și îmbătătoare, înverzită în tonuri de violet, era acum o lună și ceva stinsă, pe moarte, două bețe uscățive și maronii pe care se încăpățânau să reziste două mici frunzulițe.
Într-o dimineață binecuvântată cu prezență, m-am uitat atent și m-am întrebat: pot eu “drege busuiocul” dacă-l așez în lumina potrivită, dacă-i găsesc mediul potrivit?


Primul răspuns a venit la câteva zile după ce l-am scos afară într-un spațiu de pe balcon unde soarele puternic al verii îl încălzea în mod direct jumătate de zi, după orele prînzului până pe seară.
Unul dintre nodurile superioare, aparent uscate, era deja de un abia sesizabil verde crud și ochii mi s-au umezit odată cu recunoștința înțelegerii mediului…potrivit.
Fiecare zi de atunci încoace a fost presărată cu această evidență, a miracolului vieții și a contextului în care Viața susține Viața.


Busuiocul din poveste m-a ghidat să găsesc mediul potrivit, precum Viața ghidează Ființarea în regăsirea permanentă a contextului potrivit, a mediului potrivit.

Ființarea în trup uman, percepții, decizii, viețuire.

“Treaba” noastră este prezența, conștiența din ce în ce mai extinsă pe măsură ce percepțiile devin echilibrate și cuprinzătoare și Viața devine de înțeles.

Busuiocul sunt eu însumi, depinde de mine să învăț să ascult Existența astfel încât să regăsesc permanent mediul potrivit, prin claritatea “văzului” meu perceptual.

El, mediul potrivit, se află la granița fină și complexă dintre sprijin şi provocare, acolo unde se află Conștiența și Susținerea, iar pentru mine, ca inițiator al proiectului Pădureni, https://roecovillage.com/, ca inițiator al creării unui context de potențare a mediului potrivit înfloririi evolutive, busuiocul dres este Susținere înverzită în tonuri de violet.