Să „întoarcem foaia” și să ne întrebăm simplu, câți bani sau ce resurse merită alocate plăcerii de a trăi, reCunoașterii bucuriei savurării vieții în Totalitatea sa?
Să ies din casă cu sentimentul bucuriei, cu entuziasmul și plăcerea copilului care merge la joacă și să mă trezesc dimineața entuziasmat că mai am încă o zi în care merg să mă joc în Existență, are chiar gustul fericirii.
Aș zice că suntem dureros de atașați de seriozitate, ca și când, dacă nu ne luăm suficient de în serios, nu suntem luați în seamă de ceilalți.
Suntem exagerat de serioși în a ne juca măștile, clovneriile, dramele, reușitele și nereușitele proprii, îmbrăcăm „iubirea” cu identitatea noastră și o golim de conținut.
Ai văzut vreun copil trăind copilărie care să fie serios chiar și atunci când transmite sensuri excepționale?
Ce fel de sisteme șchioape am creat noi înșine, de gândire în primul rând, de-am reușit atât de bine să ne „interzicem” percepția plăcerii de a trăi?
Avem nevoie de program, calendare, zile alese, vacanțe, weekenduri sau zile sfinte, de holi…days pt asta?
De ce nu poate fiecare „sfântă” zi, fiecare clipă și fiecare respirație să ne fericească?
Suntem oameni în carne și oase animați de scânteierea Vieții sau replici artificiale, industrializate, digitalizate, informatizate?
Cum putem oare remodela și întregi sisteme construite din jumătăți de adevăr cu partea lipsă, cu cea care luminează frumusețea, recunoștința și bucuria de a Exista?
Poate condimentând “Timpul” inventat de omul industrializat, ore, minute, secunde, concept mental înrobitor, structură fixă a îndeplinirilor și dobândirilor, a așteptărilor, separării și autoprotecției, închisoare fără gratii sau uși, searbăd călău al sentimentului bucuriei pentru viață, cu întregirea ciclurilor naturale și infinitul lui aici&acum?
Este “timpul” să ne maturizăm, paradoxal, recunoscând fluiditatea și “neseriozitatea” Vieții?
Viața nu se ia în serios și nu caută scop, sens sau misiune pentru a Exista, iar căile Ei sunt Toate, toate manifestările reale, atât cele tangibile cât și cele intangibile, o altfel de joacă, continuă și neatașată, similară cu cea a copiilor care descoperă totul în joacă.
Așadar, câți bani sau câte din resursele aflate la îndemâna noastră merită alocate plăcerii de a trăi, de a cunoaște sau recunoaște bucuria viețuirii ca fiind temelia existenței, sentimentul principal al fiecărei zile?
Răspunsul este particularitatea fiecăruia dintre noi, necuantificabil, neîncadrabil și incomparabil, pot doar să spun că eu țintesc un All In și sper să ne întâlnim câți mai mulți „jucăuși” la aceeași masă rotundă.
Și Da, această masă rotundă este, dincolo de cuvinte, deja în construcție la Pădureni.
Un prim indiciu: ți-ar aduce bucurie și plăcere să ieși dimineața din casă și în loc să te sui în mașină și să stai la coadă ca să ajungi…oriunde te mână seriozitatea să mergi, să te plimbi sau alergi prin pădure, să iei apoi micul dejun râzând alături de oameni care știu să râdă și mai departe să lucrezi neserios de aproape, în biroul cu vedere la infinit sau în mijlocul pădurii?