Încheiam articolul anterior cu enunțarea unei presupuneri: “Ființa umană are oportunitatea să cunoască reperele Vieții și să se acordeze cu ele, dacă învață să privească adânc, larg, cuprinzător.”
Ar putea fi aceasta o paradigmă-far, care ghidează societatea în vremuri încețoșate, luminând o cale de navigare printre cântecele de sirenă ale Odiseei ființei umane?
“Acea cale care te obligă să confrunți lumea cu integritate”, după cum încheiam primul articol din seria articolelor menite a face cunoscut proiectul „Comunitatea sustenabilă Pădureni”, prin recunoașterea graduală și firească a scopului și a oportunității sale.
Cum putem avea noi, oamenii, un focus aliniat cu Viața, cum putem vedea și înțelege Lumea, Viața, Universul, așa cum sunt, echilibrate în sensuri și manifestări?
Care sunt reperele Vieții, ale Existenței, care ne pot acorda atenția, focusul și, drept urmare, realitatea, cu Viața însăși?
Pentru început, învățând să cunoaștem natura duală a unei părți a minții noastre, cele două fețe ale aceleiași monede, cei doi poli între care o parte a minții umane se perindă neîncetat în căutarea unității.
Fiecare față a aceleiași monede, precum cele două emisfere ale aceluiași creier, fiecare pol, plus-minus, sus-jos, stânga-dreapta, bun-rău, plăcere-durere, ușor-greu, reprezintă un reper care îmi indică în fiecare clipă Tot-ul, îmi arată în același moment, în același aici și acum, că există, co-există și polul opus, că Viața este Tot(toate manifestările reale, atât cele tangibile, cât și cele intangibile) și eu, om, am oportunitatea să o văd și să o cunosc în Totalitate.
Banii au două fețe în același timp: fizic și, ca semnificație, sunt „buni” în multe feluri (facilitează schimburile, creează percepția stabilității, sunt un etalon, ș.a.m.d.) și sunt „răi” în la fel de multe feluri (limitează interacțiunile interumane, creează percepția stabilității care ne blochează într-un confort limitativ , sunt etalonul care limitează vederea doar la cadrul său, ș.a.m.d.).
Ciocolata este „bună” pentru că este dulce, un pic de ciocolată aduce zahăr prețios sau îndulcește viața pe care o percep amară la momentul potrivit și „rea” pentru că este dulce, mai mult, aduce zahăr în exces și adicție sau îndulcește viața pe care o percep amară și nu văd cum viața este și dulce în acelasi moment în care o percep amară.
Sistemele create de om sunt duale, ca și vechile dezbateri religioase pro-contra sau cele ale momentului pro-contra vegan-omnivor, pro-contra cu mască-fără mască, virtual-palpabil/biologic, știință-pseudoștiință. Aproape orice gând, decizie și acțiune a omului poartă cu sine și polul opus.
Și este firesc astfel și important să știm că este așa.
Atașamentul de unul dintre cei doi poli pe care o parte a minții îl construiește în căutarea permanentă a prăzii fără prădător și a „ușorului” fără „greu” este cel care limitează și este totodată „responsabil” de criza profundă de identitate despre care am scris în primele două articole.
“Acea cale care te obligă să confrunți lumea cu integritate” este o cale spre echilibru, spre regăsirea permanentă a punctului de mijloc dintre cei doi poli, prin care trecem de obicei atât de repede în bouncing-ul permanent al minții, încât rareori îl sesizăm.
Echilibrul nu se poate forța, impune sau obține, este o stare care devine naturală la un moment dat, pentru că este legată de percepțiile noastre.
Suntem percepțiile noastre, ceea ce presupune totodată că suntem limitați de ele și că înțelegem Viața în limita lor.
Dacă viețuirea ființei umane înseamnă percepțiile sale despre Viață și nu ceea ce este Viața în întregul ei, putem presupune că reperele personale sunt limitative și, de cele mai multe ori diferite de cele ale Vieții, ale întregii Existențe.
Reperele Existenței devin vizibile extinzând prezența, construind-o zi de zi, clipă de clipă, prin fiecare aici și acum respirat intenționat, prin informație clară și precisă, prin înțelegerea modului în care se manifestă legile universale și, mai ales, prin așezarea acestei înțelegeri în viața de zi cu zi, prin integrarea polarităților și a realității că totul are sens în Tot, fiecare atom, gând, întâlnire, acțiune sau nonacțiune formează, de-formează și re-formează.
Astfel, vorbele în „1000 de feluri” ale Existenței pot fi înțelese.
Este complex și deloc ușor, pentru că nu am fost învățați să privim Viața astfel și nu am avut reperele corecte ca să putem privi Tot-ul așa cum este. Este simplu în esență, cu adăugirea că simplu este în egală măsură complex și, mai ales, de cele mai multe ori nu înseamnă ușor pentru mintea omenească.
Avem azi mai mult ca oricând oportunitatea să învățăm să privim mai adânc, mai larg, mai cuprinzător și acesta este unul dintre obiectivele proiectului Comunității de la Pădureni.
Tot ceea ce am scris mai sus este cunoscut și abordat în diverse moduri și prin diverse sisteme, și, din fericire, de către din ce în ce mai mulți oameni și organizații.
Remodelări ale abordărilor vechi precum „Regenerative thinking, cultures, systems‘‘ în căutarea echilibrării conceptului Sustenabilității, inspiratul “Natural Inclusion” al profesorului Alan Rayner despre care acesta vorbește dedicat de mai bine de 20 ani, studiile de excepție ale profesoarei Suzanne Simard, autoarea cărții „Finding the Mother Tree”, despre modul în care ciupercile și rădăcinile facilitează comunicarea și interacțiunea dintre copacii și plantele unui ecosistem sau cărțile silvicultorului Peter Wohlleben care arată la fel cum, de fapt, totul este interconectat în moduri despre care cunoaștem foarte puțin sau deloc, sunt câteva exemple mai recente.
Merită să ne punem întrebarea dacă copacii, pădurea, plantele sunt atât de profund interconectate, se susțin și comunică așa cum știința nu și-a imaginat până acum, cum sunt oamenii interconectați altfel decât obișnuim astăzi să înțelegem, cum sunt oamenii interconectați cu Mediul înconjurător, cu Totalitatea și cum putem percepe această conexiune interdependentă?
Este o conexiune interdependentă sau pur și simplu suntem Tot…una? Dacă totul este energie, cum se poate “gândi” astfel în viața de zi cu zi?
Trăim timpuri binecuvântate, momente de shift ale umanității așa cum probabil nu am avut ocazia vreodată să vedem și să le înțelegem ca societate.
Ca urmare, proiectul Comunității sustenabile Pădureni este unul dintre proiectele care au „scop”, „misiune” și tot ceea ce este astăzi firesc să fie cerut și căutat, astfel încât să poată primi susținerea societății.
Este totodată, probabil, unul dintre puținele care, pe lângă obiectivul de „sustainable housing and living”, are obiectivul unei cercetări “fără țintă”.
Obiectivul cercetării este astfel gândit încât să le ofere participantilor motivația și mijloacele (informație clară și precisă, aliniată cu Viața) să primească provocarea de zi cu zi a viețuirii conștiente, a formării și creșterii spațiului de prezență personal si comun și a observării constante a unui fractal format din ființe umane dedicate unui parcurs.
Astfel, după cicluri suficient de relevante, 7-9-12 ani, sperăm că vom putea oferi concluzii ale acestui caz particular, pentru că nu putem încadra proiectul în limitele pe care știința le trasează azi pentru conceptul de cercetare.
Urmează ca în următoarele articole să privim posibila viețuire în Comunitatea Pădureni din diverse perspective.